joi, 4 noiembrie 2010

aveam un jurnal odata, demult. scriam in el aproape in fiecare seara... analizam ce mi s-a intamplat, faceam caz, faceam haz de necaz... acum, cuvintele se bulucesc in mine si se opresc chiar inainte de a iesi la iveala....

nu stiu exact ce va fi acest blog.

inceputul a fost usor, am postat cateva din lucrarile mele in care ma exprim fara a scoate vreun cuvant...un fel de vorba fara vorba alinatoare.
insa simt nevoia sa le explic... mai ales desenele.

incep la intamplare.......da.......

unforgettable/de neuitat

mi-e draga.
pentru ca m-am trezit intr-o dimineata acum vreo 2 ani cu un dor de tata aproape de nesuportat. a plecat prea repede dintre noi si mie mi-a lasat un gol in suflet care pur si simplu nu se poate umple.
incercand sa imi ostoiesc dorul de el,  am inceput desenand radacinile pe care mi le-a dezvoltat: ample si bine infipte in pamant.... apoi, gandind la el ca fiind coloana a existentei mele... am desenat coloana dar nu oricum ci inaltandu-se discret, simplu si modest... asa cum era......
dorea intotdeauna sa faca lucrurile cat mai temeinic, cu multa constiinciozitate, de aceea am plasat sfera in capul coloanei....sfera e cea mai aproape forma spre perfectiune, dupa mine.... apoi am sadit acele firave, frumoase si modeste flori, de un soi nedefinit (din nou de la tata)...... le-am lasat sa creasca acolo, pe partea care a mai ramas (din mine, din tot).
iar pe partea arida nu am putut face -nu mi-a trecut altceva prin cap- decat sa fac lacrimi gigantice. sa se prelinga.......

asta e "demersul" cica artistic a desenului........ mi-am varsat of-ul si am reusit sa fac ceva in ziua aia pentru tata.....
si ca de obicei in ceea ce il priveste pe tata, ceea ce am facut pentru el s-a rasfrant in mine, alinand.

Un comentariu:

Anonim spunea...

da:)unul din desenele mele preferate.un concept care reda aproape perfect realitatea.sunt chestii care trec intr-o perioada de timp.se spune ca orice durere se vindeca.dar in cazul pierderii cuiva atat de drag,chiar daca durerea trece....cicatricea...ramane.aici insa nu a ramas o cicatrice...aici a ramas...un semn de frumusete,un semn pe care noi,cei carora un om ca el ne-a facut viata atat de frumoasa,o sa il purtam cu mandrie tot restul vietii.